M. Rizea, Profesor Universitatea Ecologică București/
Facultatea de Inginerie Managerială și a Mediului
Profesor asociat Universitatea ”Petrol-Gaze” Ploiești,
Membru titular DIS/CRIFST Academia Română
e-mail: r_17m@yahoo.com
Abstract :
There are some events in people's lives that cannot be
described with the intensity with which they are being experienced and can be reproduced in all the complexity
of the events.. One such event is the participation, along with several other
Romanian specialists at the 21 th World Petroleum CongressMoscow from 15,th to
20,th June 2014, ,which gave me the chance, for the second time in life, to
feel the pulse of one of the energy sectors of the utmost importance for the
development and functioning of modern society: oil gas sector.
Rezumat:
Sunt unele
evenimente din viața oamenilor care nu pot fi descrise cu intensitatea cu care
sunt trăite și nici redate în toată complexitatea derulării. Un astfel de
eveniment este participarea, alături de alți câțiva specialiști români, la cel
de-al XXI-lea Congres Mondial al Petrolului, desfășurat în perioada 15-20 iunie
2014 la Moscova, care mi-a oferit șansa, pentru a doua oară în viață, de a lua
pulsul unuia dintre sectoarele energetice de maximă importanță pentru
dezvoltarea și funcționarea societății moderne: sectorul petro-gazier/gazeifer.
1. UN FEL DE INTRODUCERE
La vârsta mea, nu mai cred în minuni și nici lucruri care
să mă surprindă.... Când am primit invitația de a participa împreună cu alți
specialiști români la cel de-al XXI-lea Congres Mondial al Petrolului de la
Moscova (15-19 iunie 2014), recunosc că vestea a egalat în intensitate alte
importante repere din viata mea: admiterea la liceu, bac-ul, facultatea, licențierea,
căsătoria, copii, „loviluția”, obținerea titltlui de doctor, de profesor, editarea
cărților, nepoții, etc, etc. Îmi doream să văd capitala imperiului de la răsărit
(era o verigă lipsă în bagajul meu cognitiv...) înca din anii 1975, dar și să pătrund
în cercul informal al unora dintre cei mai importanți reprezentanți ai lumii
energetice mondiale. În vacanța studențească din vara anului 1979, o întâmplare
fericită mi-a oferit șansa de a participa la București, la cel de-al X-lea
Congres Mondial al Petrolului, o grandioasă manifestare marca P.C.R., pe
suportul unei Românii Socialiste în expansiune... Așadar, plecarea la Moscova a
fost făcută cu avionul prin „spațiul amintirilor” legate de tot ce m-a legat de
viața de petrolist, de la muncitor sondor la inginer, apoi ofițer de
contraspionaj economic în domeniu și în final, profesor. Am făcut acest mic
preambul pentru a înțelege mai bine cele ce vor fi prezentate mai jos...
2. SOSIREA la MOSCOVA
Am plecat din Bucuresti pe 14 iunie, pe o vreme splendidă, în jurul orelor 14:30 și
după cca două ore eram pe giganticul aeroport Sheremetievo, întâmpinați de o
ploaie scurta de vară și un curcubeu optimist, după ce survolasem magnifica
periferie moscovită. Ca militar rezervist am realizat poziția strategică de
excepție a capitalei ruse, veritabil bastion de apărare în fața armatelor
inamice, înconjurată de păduri, mlaștini și o salbă de lacuri, râulețe și
canale, zona marcată de modernismul liniilor de comunicație (navale, rutiere și
de căi ferate), dar și a unor vile sau cartiere de vile de o eleganță
comparabilă cu cele de pe Coasta de Azur, Elveția sau Anglia.
Drumul de la aeroport până la hotelul Izmailovo Gamma
Delta, de cca 45 km, efectuat în mare parte pe o autostradă cu 4 benzi de
circulație, pe sens, a străbătut cartierele periferice destul de îngrijite și a
evidențiat numeroasele șantiere de construcții, inclusiv a unor noi tronsoane
de autostrăzi... Am observat atunci, dar și în timpul celor șase zile de deplasări
cât și la revenirea spre aeroport, sute de macarale și mii de utilaje în funcțiune...
Metrourile curate și elegante care circulau prin stațiile moscovite cu viteze
amețitoare, transportau zilnic, milioane de oameni: unii către și de la muncă, alții
în vizită, ca turiști... Oameni obișnuiți, îmbrăcați modest, citind cărți și
reviste, inclusiv în format electronic, veseli, calmi, normali, fără excese
vocale sau atitudinale, fără cerșetori sau arhicunoscutele mâzgălituri
(grafitty) nereusite, pe pereții cladirilor...
.
3. LUCRĂRILE COMITETULUI MONDIAL
Duminică, 15 iunie 2014, în
eleganta și maiestoasa sală de conferințe a hotelului Metropol, situat în
apropierea Kremlinului și a Teatrului Mare, s-au desfășurat lucrările World Petroleum Council, ocazie în care
i-am întâlnit pe președintele în exercițiu, domnul dr. Renato Bertrani director
executiv la Barra Energia Brasilia, pe viitorul președinte, domnul dr. Joszef Toth
de la MOL Ungaria, pe președinții și membrii delegațiilor din SUA, R.P.Chineză,
Turcia, Brazilia, Norvegia, Marea Britanie, Canada, India, Iran, Kuwait,
Olanda, Germania, Arabia Saudită, Spania, Franța, Austria, Uruguai,Venezuela,
Vietnam, etc., și bineînțeles, ai țării gazdă, Rusia.
După parcurgerea pașilor
tehnici (prezentarea rapoartelor de către președinte și vicepreședinți), au
urmat luările de cuvânt unde, în fraze precise, reprezentanții delegațiilor
marilor companii petroliere ale lumii au subliniat progresele tehnice,
tehnologice, legislative dar și preocupările pentru protejarea mediului și
direcțiile de acțiune pentru dezvoltarea energiilor nepoluante, a asigurării
unui acces echitabil a tuturor statelor la surse de energie în vederea unei vieți
mai bune. Nu au lipsit, evident, trimiteri la calitatea condițiilor de muncă
ale petroliștilor dar și despre cheltuieli și profit. Concluzia a fost aceea că
noile tehnologii și un management flexibil vor permite încă, ani buni (câteva
decenii), supremația hidrocarburilor pe piața energetică.
În final, s-a trecut la
alegerea noului președinte care va coordona activitatea Comitetului/
Consiliului Mondial al Petrolului până în 2017 când, la Istambul, va avea loc
al XXII-lea Congres al Petrolului. Desi functia putea fi obtinuta cu usurinta
de un roman, conditia fiind aceea ca viitorul presedinte sa organizeze cel
putin trei intalniri ale membrilor Comitetului/Consiliului intr-un interval de
3 ani, votul a fost dat domnului dr. Joszej THOTH, Ungaria.
Prima zi a lucrărilor s-a încheiat
cu reuniunea de la Kremlin, unde prim-vicepremierul Rusiei însoțit de înalți
demnitari și oameni de știință, a transmis mesajul președintelui Vladimir Putin,
fiind urmată de un dineu oficial cu program artistic oferit de actorii
Teatrului Mare, unii dintre aceștia reprezentând personaje reper ale Rusiei:
Lenin, Stalin, Hrusciov, Brejnev, etc. Puțini participanți au rezistat tentației
de a nu se fotografia cu „sosiile” acestora.
Luni, 16 iunie, s-a
deschis oficial Expoziția Congresului Mondial al Petrolului la un complex
expozițional de mari dimensiuni unde, câteva sute de firme de pe toate
continentele lumii și-au etalat realizările și potențialul tehnic și
tehnologic. Un adevărat regal de știință, tehnică, informații, o excelentă
ocazie de promovare a imaginii firmelor și statelor de dezvoltare a relațiilor
contractuale. Din păcate, pentru România, lucrurile au stat cu mult sub așteptări!
Un stand sărăcăcios, organizat timid pe o latură puțin circulabilă, unde
trebuia să faci eforturi pentru a înțelege că este vorba de România, PRIMA ȚARĂ
PRODUCĂTOARE DE PETROL DIN LUME!!!
Câțiva reprezentanți ai OMV au făcut tot posibilul să
promoveze cu rezultate maxime imaginea firmei care se prezenta drept
continuatoarea tradițiilor României în domeniul petro-gazeifer. Nici încercarea
timidă a reprezentanților ambasadei României la Moscova de a face publicitate
prin aducerea renumitei sportive Sandra Izbașa, nu cred că a avut vreun efect.
M-am simțit, ca și alți
români prezenți acolo, jignit și umilit de ignoranța autorităților și a celor
responsabili de promovarea imaginii României în lume. Dacă alții ar fi avut o
moștenire istorică precum România în domeniul petrolier, vă asigur că nu ar fi
scăpat ocazia de a arăta întregii lumi si
a reaminti ce a însemnat industria românească în procesul de naștere și
dezvoltare a unuia dintre cele mai importante sectoare energetice, fără de care
dezvoltarea actuală a omenirii, nu ar fi fost posibilă.
Modalitatea de organizare
a standului României a fost prost gândită, de parcă cineva, dinadins, ar vrea
ca despre gloria și importanța petrolului românesc, să nu se mai vorbeasca! Nu
am văzut la stand decât un pliant cu lucruri puțin importante despre evoluția industriei
petroliere românești, cea care a făcut istorie pe toate meridianele lumii,
specialiștii români, de la sondor la inginer fiind cei mai apreciați în cei 157
de ani de existență, utilajul, tehnica și tehnologia fiind exportate pe toate
continentele. La stand erau și alte mărunțișuri, nesemnificative dar care sigur
au costat ceva. Dacă mi-ar fi fost în putință, aș fi regizat cam așa prezența
României la Congresul Mondial al Petrolului, Moscova, iunie 2014:
-
Aș fi amplasat
standul ROMÂNIA, chiar la intrarea în Expoziție și aș fi negociat la sânge cu
rușii, costul...
-
Pe un ecran de mari
dimensiuni aș fi făcut să ruleze la nesfârșit un film cu momentele reper din
industria petrolieră (de la anunțul oficial din 1857 – când România a fost
înregistrată ca prima ţară cu o producţie de ţiţei de 275 de tone, menţionat în
“The Science of Petroleum”, la
„hecna cu cal”, „forajul rotativ” brevetat de genialul inginer Ion BASGAN,
care a însemnat pasul decisiv în revoluționarea domeniului, sapele cu role și
diamante neegalate ca performanțe, prevenitoarele de erupție pentru presiuni înalte,
instalațiile de foraj care au bătut recordurile mondiale de adâncime și au
„suflat” medaliile de aur concurenților americani și ruși, platformele de foraj
marin sau cercetările specialiștilor români, recunoscute zeci de ani, etc, etc...);
-
Ministerul de
resort să fi impus firmelor precum Romgaz, Transgaz, Conpet, Petrom (ca
partener, nu sluga accidentală și vremelnică a OMV Austria) prezența cu
machete și proiecte de cooperare internațională și să fi „invitat” firmele
particulare precum PETROSTAR SA Ploiești, CONFIND SA Câmpina, DAFORA Mediaș,
etc., să-și prezinte potențialul tehnic, tehnologic și științific;
-
Un loc special, în
cadrul standului ar fi trebuit să-l aibă Universitatea de ”Petrol și Gaze”, care
are deocamdată, capacitatea de a pregăti specialiști de marcă în domeniul
petrol și gaze... Câteva sute de exemplare ale recentei excelente cărți „Istoria
Petrolului Românesc” coordonată de prof.univ.dr.ing. N.N.Antonescu,
eminent rector si rector onorific al UPG și ale altor cărți reper în domeniu ar
fi putut fi distribuite și ar fi eclipsat cartea domnului Vaghit Alekperov, „Istoria
Petrolului în Rusia”; Am aflat ca la Congresul Mondial al Petrolului au
participat si doi profesori de la UPG Ploiesti( pe care nu i-am intalnit...) si
care au „uitat” acasa posterul cu prezentarea UPG. Mai bine uitau sa se urce in avion!!!
-
Aș fi ales 5-7
studenți sau elevi castigatori ai Olimpiadelor Internationale, vorbitori de
engleză, franceză, rusă, germană, chineză, arabă etc., i-aș fi îmbrăcat în
costume naționale reprezentative românești, instruiți să ofere mostre de țuică/palincă
și vinuri românești, în sticle personalizate cu tricolorul românesc.Totodata,
as fi lansat provocarea ca primii 10 castigatori ai olimpiadelor internationale
cat si primii 10 studenti cu medii de 10, din toate universitatile tarii, de
stat sau private, vor reprezenta Romania la urmatorul Congres Mondial al
Petrolului sau la activitati mondiale similare...
-
Și nu în ultimul rând,
aș fi impus celor trimiși acolo, să fie permanent prezenți pe parcursul celor 3
zile și să prezinte rapoate de activitate la revenirea în țară, pe baza cărora
să se facă analize pertinente. Am înțeles din discuțiile cu câțiva colegi că,
la multe dintre congresele anterioare,
unii delegați, au preferat excursii în junglă/ desert, vizite în locuri exotice
și au fost mai puțin preocupați de îndeplinirea obligațiilor de serviciu, deși
statul făcuse unele eforturi financiare.
În calitate cetățean român și european, plătitor de taxe și
impozite, la zi, solicit premierului României,
ministrului de externe și cel al energiei, să reevaluaze participarea pe
viitor, a reprezentanților români la astfel de evenimente pentru o promovare
corectă și eficientă a imaginii României în lume.
Pe parcursul celor trei zile ale expoziției, l-am însoțit,
împreună cu liceanul Vlăduț Neculae și domnul Adelin Naftanailă, director al SC
ANDAVA Group Ploiești , pe domnul
dr.ing. Pandele Neculae de la OMV-PETROM, care a promovat proiectul de
mentoring „Job Aplication”, destinat tinerilor petroliști din întreaga lume. A
fost prezentat un poster portabil, cu mesaje ale unor tineri dar și a două
personalități din România: domnul academician Ionel HAIDUC, fost președinte al
Academiei Române și domnul Ovidiu TENDER, CEO Tender Group. Am făcut sute de
fotografii cu reprezentanții delegațiilor prezente, iar la schimbul de cărți de
vizită unde apărea calitatea de profesor asociat la UPG Ploiești, discuțiile
deveneau palpitante. Cu mare prietenie și căldură ne-au întâmpinat reprezentanții
firmelor din Algeria, Irak, Vietnam, China, Guineea, Venezuela, Turcia, etc.,
care aveau în staff persoane cu studii de licență și doctorale în România, la
UPG Ploiești dar și în alte centre universitare: București, Timișoara, Brasov,
Cluj.
Discuții interesante au
avut loc cu reprezentanții marilor firme Gazprom, Lukoil, Chevron, Exxon Mobil,
Conoco, Tenariss (unde l-am întâlnit pe prahoveanul Sorin Bucur, din Câmpina),
GDF SUEZ, TOTAL, care au avut prezentări cu totul excepționale: filme
demonstrative, machete funcționale, pliante, etc.
Miercuri dimineață am făcut
un tur al Moscovei, iar după-amiază, până târziu, am participat la Festivalul
Tinerilor Petroliști în ISMAYLOVO KREMLIN VODKA MUSEUM, despre care ar trebui să
scriu un alt articol. O primire de excepție, cu luptători și străjeri, un meniu
de o mare diversitate (vițel la proțap, gustări
tradiționale rusești nenumarate, fripturi asortate...), flancate de o
duzină de băuturi fine și vinuri servite după pofte de ospătari din R.Moldova.
A urmat un spectacol dat de actorii de la Balșoi Teatr, cu balet, lupte, cântece,
jocuri, întreceri. O serie de ateliere manufacturiere de fabricat monede,
potcoave, țesături, sculpturi, fotografii, au funcționat până după miezul nopții.
Șampania și vinurile au optimizat socializarea dintre cei prezenti.
Joi, ultima zi a Expoziției, a fost la fel de interesantă.
După amiază, am vizitat celebra stradă ARBATSKAYA, un fel de LIPSCANI din
București și am făcut unele cumpărături.
Vineri, 20 iunie, ne-am îmbarcat spre București, având în
buzunar invitația Turciei de a participa la următorul Congres Mondial al
Petrolului, Istambul 2017.
Participarea la acest
congres este încă o experiență interesantă pe care am trăit-o în facscinanta
lume a petroliștilor.
Ploiesti-Romania
25 iulie 2014
Este ora 13.00 si ar trebui sa-mi i-au masa de pranz (pensionar,de) dar citind aceste randuri nu mai pot nici manca,nici odihni.Cu ha,ha,ha ,cu ipocrizia generala,cu lenea care a ctropit aproape tot popoul,cu tradarea,cu singura dorinta a tuturor de a se imbogati peste noapte,AICI AM AJUNS .Nu mai vrem nimic pentru tara,pentru copii nostri,pentru viitorul romanicai,vrem doar mancare,munte-mare,case-20 de milioane,masini inscrise la bulgari,asigurare de invatamant si sanatate MOCA,parlamentul,guvernul si primarii sa ne stearga in dos,sa ne mature la usa,sa ne preia copii,taxe si impozite sa platesca doar cativa fraieri.Si dumneata ,domnule profesor Rizea sperai ,"in nostalgia dumitale (si a mea)"sa gasesti o Romanie vie la Moscova. Ma opresc ca mi s-a pus un nod in gat .Gh. Stanciu, Bucuresti
RăspundețiȘtergere